Servicii

Practica incluzivă de tango

Acest proiect este în curs de desfășurare si vă puteti alătura oricând.

Ne vedem săptămânal cu prietenii noștri, tineri cu diverse dizabilități, să practicăm tango asezonat cu un pic de improvizație. Poate participa oricine vrea să împărtășească din dansul de Tango cu dragi noștri participanți. Avem un ritm de învațare mult mai lent decat la cursurile obisnuite și multă voie bună. Responsabila de organizare, Raluca Crisan. Pentru a fi cat mai eficienti va rugăm să vă anunțați prezența prin mesaj privat.

Ședințe de dans terapeutic, individuale și de grup

Fiecare întâlnire va fi adaptată nevoilor participanților, pe o structură asemănătoare:

La partea de introducere ne vom ocupa de relaxare, atenție spre corp și respirație, discutarea regulilor de bază.

Tema ședinței poate fi propusă fie de coordonator fie de către client. Dacă tema este propusă de coordonator ședința va fi orientată spre învățarea unor deprinderi de rezolvare – gestionare a problemelor, creșterea stimei de sine și a autoeficacității. Activitățile propuse sunt de autocunoaștere, vrem să ne (re)descoperim “superputerile”, calitățile, vom “ataca” problemele de rezolvat – gestionat. Un obiectiv mereu prezent, implicit sau explicit, este dobândirea unui “toolbox” care să conțină abilități la care să putem apela ulterior oricând este nevoie.

Partea de final este rezervată pentru clarificare și sumarizare.